Gânduri

Timpul este mut, măsurat în bătăi de inimă

Din suflet pentru suflete frumoase

image

Fie ca Lumina Sfântă a Învierii să vă călăuzească, iar mâine, în zi de sărbătoare să coboare liniştea şi pacea. Minunea Învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viaţa, să vă aducă renaşterea credinţei, speranţei şi bucuriei cu bunătate, căldură în suflet, familie reunită, sentimente minunate împărtășite, satisfacție maximă și baftă la ciocnit ouă!  ^_^

La masă cu o femeie frumoasă

-Ești frumoasă. spuse el cu o neîncredere ușor vizibilă, dar evidentă pentru o femeie în ochii căreia s-au reflectat destui bărbați.

Ea tăcu. Era frumoasă într-adevăr. Îl privea cu un zâmbet ironic în colțul gurii. Erau la început, încercau să se cunoască:

-Mulțumesc. răspunse ea plictisită, dar rămânând politicoasă. Își dădu părul după ureche, cu un gest natural, privind în jos, trădând o formă de dezamăgire pe chip. Îl privea resemnată, sprijinindu-se pe brațe, cu coatele în afara mesei și palmele împreunate, aplecată către el. I-a zâmbit ca și cum nu-și mai aveau rost cuvintele. Ca și cum el n-ar fi înțeles niciodată. Era a nu știu câta oară când auzea asta, însă de data aceasta s-a hotărât să-i spună, cu riscul de a vorbi în gol.

– Nu vreau să-mi spui că sunt frumoasă. Nu îmi place să fiu frumoasă. Despre frumusețe n-am avut nicicând o părere strălucită, căci e comună. Îi e dată femeii, e ca și cum i-ai spune unui cerc că e rotund. Și ea și cercul știu asta, e în natura lor.

Nu prevăzuse asta. Credea că femeilor le place să fie complimentate. Nu înțelegea, privea confuz și totodată uimit de cât de frumos i se așeza resemnarea pe chip. Simțea că a greșit, însă nu știa unde. O simțea tristă, dar nu îi vedea tristețea. A simțit-o, atunci, demnă. O demnitate care se transpunea în eleganță. Ea a continuat:

-Nu-mi spune că sunt frumoasă, căci nu voi roși în obraji și nici prea tare nu mă va atinge. Prea ușor spus, prea la îndemâna oricui acest „ești frumoasă”. Până și „afară plouă” e mai puțin previzibil decât acest leneș compliment, în gura unui bărbat ce crede că i se cuvine această frumusețe. Prea lesne concluzionat, prea ușor întrezărit, prea neatentă formă de a privi o femeie frumoasă. O femeie frumoasă merită atenție în cele mai fine detalii.

Uimirea creștea. Vorbea despre frumusețe cu atâta naturalețe, pe un ton constant și cald, încât chiar n-ai fi crezut că știe că e frumoasă, dacă n-ar fi zis cu gura ei. Îl privea cu zâmbet și cu căldură. Ar fi catalogat-o arogantă, dar nu putea, căci sufletul îi era modest, atitudinea îi era cuminte, doar vorbele dojeneau. Era pentru prima dată când adevărul nu îl deranja. I-ar fi plăcut să se certe cu femeia asta ore în șir, zile, vieți.

-Ce altceva ți-ar fi plăcut să spun? a întrebat cu nerăbdare să o audă din nou vorbind.

-Nu vreau să îmi spui ce-mi place, nu vreau nici măcar să spui. O femeie înțelege, dacă a ajuns să fie femeie. Vreau să mă privești cu efort, vreau să mă privești gândind. Nu vreau să-ți fiu frumoasă, vreau să-ți fiu interesantă, să mă privești cu întrebări retorice, să-ți fie greu să mă definești într-un cuvânt. Nu vreau să fiu „frumoasă”, vreau să-ți fiu amestec de emoții, nedefinite gusturi.

Descria întocmai ce se petrecea în el. Iar ea reușise. Nu o mai privea ca pe o femeie frumoasă, tâmp și cu fâstâceală, o privea așa cum trebuie privită orice femeie frumoasă , ca pe o piesă de artă.

-Știu că sunt frumoasă. Tocmai de aceea m-aș fi bucurat mai tare să-mi spui că sunt simplă. E complicat să găsești frumusețe în simplitate, cere bun gust și modestie. Atunci aș fi zâmbit. M-aș fi bucurat mai tare să-mi spui că sunt vampă, aș fi înțeles că am trezit în tine întrigă. Mi-ar fi plăcut mai tare să îmi enumeri defectele, aș fi găsit în tine curaj și fire analitică și-aș fi zâmbit. Dar să-mi spui că sunt frumoasă? Frumusețea nu se datorează mie, de ce să vorbim despre lucruri ce nu țin de noi? „Frumoasă” e pentru oamenii leneși în gândire, în trăire, doar dacă nu e spus pe timp de mângâiere, cu mână tremurândă și ochi umezi de iubire zvârcolindă. Abia atunci mi-aș dori să-mi spui că sunt frumoasă, abia atunci te-aș crede că îți arăt frumusețe, căci tu o vei fi pus în mine.

– Nici nu știi cât de tare mă bucur că ți-am spus că ești frumoasă!

În el se petreceau lucruri pentru care nicio limbă vorbită a lumii noastre nu ar fi avut cuvinte. Calmul și detașarea ei mângâiau, în timp ce tristețea ce o citise în spatele demnității, îl speria. Și nu pentru că n-ar fi fost în stare să repare ce alții au atins cu mâini murdare, căci se simțea mai pregătit ca oricând, ci faptul că ea nu l-ar fi lăsat să pătrundă, cu atât mai puțin acum. Și totuși, s-a încumetat:

-Știi, cu teamă și liniște, totodată, aș vrea să te întreb,de ce te-ai întristat?

– Pentru că îmi placi.

– Nu înțeleg.

– Pentru că îmi placi și pentru că înțelegi. Pentru că înțelegi că o femeie frumoasă care nu e doar frumoasă, trebuie privită ca o piesă de artă, iar o piesă de artă, în ochiul unui cunoscător, nu va primi niciodată mai puțină atenție decât i se cuvine, căci altfel, cel ce o privește se amăgește pe sine că poate simți arta. Altfel, cel ce stă în fața ei, nu își merită locul. Dar eu, acum, trebuie să plec.

-Cum să pleci, de ce?

Nu mai înțelegea nimic din femeia asta, cum să plece? Acum?

– Pentru că să înțelegi nu e suficient, trebuie să și ții minte. O femeie frumoasă nu va fi niciodată pe deplin frumoasă dacă îi lipsește eleganța din gândire. O femeie frumoasă pe de-a-ntregul este femeia care seduce cu tâlc și se și duce la fel. Astăzi am fost frumoasă, mâine îți voi fi amintire, iar când vei fi lângă o femeie frumoasă îți voi fi lecție. Iar pentru că-mi înțelegi acum tristețea, te rog să nu încerci să mă oprești.

– Dar spune-mi măcar unde vrei să te las, cum să pleci singură? s-a ridicat confuz.

– Te-am rugat! Cu bine! a spus pe un ton ferm și-un gest scurt în semn că se descurcă mai bine decât crede, cu demninitate, așa cum face orice femeie care încearcă să se îmbărbăteze pe ea când pleacă.
A plâns până acasă, dar așa se educă bărbații, prin lipsă.

Sursa: AndraFaraZahar

CRED

image

Cred în roz.
Cred că râsul este cea mai bună metodă de a arde caloriile.
Cred în a fi puternic, atunci când e greu.
Cred în bunătate, sinceritate și în timp.
Cred că femeile cele mai frumoase sunt femeile fericite.
Cred că mâine este o nouă zi și cred în miracole.

🙂

Scopul vietii…cautarea fericirii?

La un seminar participau 500 de oameni.
Dintr-o dată, difuzorul s-a oprit…iar profesorul s-a gândit să facă o activitate de grup. El a început să ofere fiecărei persoane câte un balon. Toți oamenii au fost rugați să își scrie numele lor pe balon cu un marker, apoi toate baloanele au fost strânse de cineva și puse într-o altă cameră. Cei prezenți la curs au fost duși în camera respectivă, unde profesorul le-a cerut să caute balonul cu numele lor. Timp la dispozitie: doar cinci minute.
Toată lumea a început să caute disperată…se ciocneau unii cu alții, se împingeau și chiar ajunseseră să se jignească.
Timpul a trecut și nimeni nu a fost în stare să își găsească propriul balon. Apoi profesorul a cerut fiecărei persoane să ia aleatoriu câte un balon și să îl ofere persoanei al cărei nume era scris pe balon. În doar câteva minute toată lumea avea propriul balon.
Morala: Aceste lucruri se întâmplă și în viața noastră. Toată lumea este disperată să caute fericirea peste tot, neștiind unde se află. Fericirea noastră depinde de fericirea altor oameni. Oferă-le fericire celor din jurul tău…așa vei primi și tu fericire.
Și da, acesta este scopul vieții…căutarea fericirii.

Gânduri de primăvară

image

Să vă bucurați de soare, prieteni și împliniri!
Să vă bucurați de sănătate și de viață, indiferent de anotimp!
Anotimpurile vin și trec…important este cu ce rămânem noi, în suflet.
Primăvara aceasta să vă inspire și să vă motiveze, să renască în voi dragostea, bucuria, speranța, credința și mulțumirea de sine.
Vă doresc o primăvară plină de energie, entuziasm și fericire!!

Bogăția unui om, constă în bogăția sufletului său.

image

Florile le-am primit chiar acum, de la o femeie săracă care are grijă de toaleta din incinta autogării Vaslui.
O femeie politicoasă și cu mult bun simț. Am rămas plăcut surprinsă când a venit și mi-a dat florile, zâmbind și spunând că are și ea mai multe acasă. Nu am văzut-o niciodată cerșind sau plângându-se de problemele ei.
Povestea este mai lungă… Mi-au trecut multe prin minte și prin suflet după ce am primit florile.
Le privesc și încă mai zâmbesc.
Ce pot spune, cu încredere, este că bogăția unui om, constă în bogăția sufletului său.
Dacă pierzi bani, poţi să-i faci înapoi. La fel se întâmplă dacă îţi pierzi casa sau orice alt lucru pe care îl ai. Dar dacă îţi pierzi sufletul, un alt suflet nu vei putea dobândi. Şi dacă toată lumea ar fi a ta, dacă ai fi stăpân peste tot pământul, chiar şi dând tot ce ai, nu ai putea cumpăra un suflet. 
Mă impresionează oamenii care deși au multe probleme – pe care mulți dintre noi nu le-am înțelege și nici nu am trecut prin astfel de încercări – nu și-au pierdut sufletul. Nu și-au pierdut omenia și speranța.
Astfel de oameni, pentru mine, sunt un exemplu!

Barbatii sunt asemeni stelelor: atat de multi din care putem alege, dar numai unul poate sa ne faca visele sa devina realitate.

wallpaper-2813338

Viitorul meu…

image

Viitorul meu nu depinde de o relație cu un bărbat. De vreau să devin om de succes, sunt nevoită să fac alegeri.
Viitorul meu depinde doar de mine; nu are legătură cu bărbatul care-mi va sta alături. Dacă mă va iubi, va rămâne lângă mine și la bine și la rău, dar nu voi permite nimănui să aleagă în locul meu sau să-mi impună anumite decizii.
Am nevoie de un om care să-mi asculte sufletul, să-mi ofere susținere și să știe că la un moment dat ne vom aștepta unul pe celălalt pentru că amândoi avem ambiții.

Sunt eu…femeia!

image

Asemenea unui lac liniștit uneori, în viața noastră, cade o piatră. Lacul nu va mai fi niciodată la fel. Asemenea și noi.
Este de ajuns o singură dezamăgire, ca să iubim mai puțin, de un eșec care să ne demoralizeze, un reproș care să ne facă să ne simțim neînsemnați, o critică pentru a diminua încrederea în noi și de un singur cuvânt care să ne mutileze sufletul.
Însă, la un moment dat, ne trezim cu o lumină puternică în inimă. Ne bem cafeaua singuri, în bucătărie și suntem fericiți. Fericiți pentru că totul este mai clar ca niciodată. Cafeaua nu mai este amară și deși toată casa pare suferindă, inima noastră își începe procesul de recuperare.
Suntem fericiți pentru că nu mai este nimic care să ne mai stea în cale. Nu mai este nimic care să ne țină pe loc și reușim să ne detașăm de ceea ce ne îngreunează sufletul.
Da, avem puterea să plecăm, să spunem NU, să renunțăm și să luăm de pe fața celor care ne-au rănit, ca premiu, zâmbetul lor glorios. Fără regret, fără măcar să privim în urmă.
Visăm poate, prea mult, oferim iubire mai mult decât este nevoie, ne pasă din toate colțurile sufletului și ne este dor până ne descompunem sufletește, până nu mai rămâne nimic.
Uneori, plângem. Și nu plângem pentru ce ne apasă pe noi, plângem pentru ce îi apasă pe cei care îi iubim.
Oferim toată încrederea și chiar și atunci când oamenii din jurul nostru au impresia că le-am împărtășit doar o fărâmă din noi, noi de fapt, ne oferim cu totul.
Sunt eu…femeia!
Acel gen de femeie care zâmbește indiferent de circumstanțe. Acea femeie care nu are ușor încredere în oameni – pentru că a învățat că și propria umbră dispare când apare soarele.
Acea femeie care își găsește energie din nimic, își adună puterile și renaște din propria cenușă și nu are nevoie de umeri pe care să plângă; are propriile mâini în care să se sprijine.
Acea femeie pentru care viața este o competiție. O luptă. Un război. Sunt eu împotriva tuturor. Și-mi port inima pe brațe, chiar dacă știu că până la sfârșitul luptei s-ar putea să o pierd…
Sunt eu, femeia care am fost întotdeauna, NU femeia care trebuia să fiu. Pentru că nu regret nimic…și femeia, care se respectă suficient încât să-și ofere și să-și aleagă tot ce este mai bun. Tot ce o face fericită!

Nu uitați să zâmbiți! 🙂

Mai bine trăiesc un an ca un tigru, decât zeci ca oaie.

Din confesiunile unui bărbat…

image

Mi-a cerut să luptăm împreună, să construim un vis. Eu i-am spus că-mi doresc o fericire stabilă, nu una iluzorie. Prima dată s-a bosumflat, așa cum se supără un copil de cinci ani căruia refuzi să-i cumperi jucăria preferată. A continuat să aducă argumente. Eu priveam în gol și mă prefăceam că o ascult. Credea atât de mult în visurile ei încât îi străluceau ochii când îmi vorbea despre ele.
A înțeles târziu că nu vreau să o susțin. Mă așteptam să țipe, să plângă, să lovească cu pumnii în pieptul meu și să-și ceară drepturile. Dar ea a tăcut.
Eu am crezut că a renunțat să viseze să atingă stelele și că se va mulțumi cu fericirea pe care eu i-o ofer aici, jos. Dar, treptat, s-a închis în ea. Îmi evita întrebările și-mi răspundea scurt. Când o întrebam despre viitorul nostru spunea că e prea devreme să ne gândim la asta. Mie-mi plăcea de ea așa cum era acum. Eram fericiți împreună. Ea nu se supăra niciodată, nu-mi reproșa nimic. Ceva mai târziu am înțeles că am fost un idiot. În momentul în care am refuzat să cred în visul ei, ea a refuzat să creadă în mine. Trăiam clipa cu o intensitate maximă tocmai pentru că ea nu mă dorea în viitorul ei. Mă iubea nebunește și cu pasiune pentru că voia să-și consume toată iubirea în câteva nopți. Și cred că a reușit. Pentru că de îndată ce a înțeles că nu am nimic mai mult de oferit decât o fericire de moment, a ales să plece.

Am fost prea orgolios să știu că greșesc și să o chem înapoi. Am vrut să o urăsc pentru că a plecat când ne era mai bine fără să înțeleg că noi nu eram și nu fusesem niciodată fericiți. Am început să-mi pierd nopțile prin baruri și cu diferite femei frumoase. Doar că ele nu puteau niciodată să-mi ofere mai mult decât un trup frumos. Mi-era dor de discuțiile noastre despre viitor, de certurile noastre și de împăcări.
De ea nu am mai auzit nimic o perioadă. M-aș fi așteptat să o văd la braț cu fel și fel de bărbați, să-mi urmeze exemplul. Credeam că suferă, că nu mă poate uita, că va reveni la mine.
Apoi, într-o după-amiază de octombrie, am revăzut-o întâmplător. Am alergat spre ea și am oprit-o. Am întrebat-o ce mai face, dacă e fericită. Îi sorbeam cuvintele și voiam să știu cât mai multe despre ceea ce a făcut în ultimii doi ani. Am invitat-o la o cafea, dar m-a refuzat. Mi-a spus că acasă o așteaptă un bărbat care o iubește.
“Și tu îl iubești?” am întrebat-o sugrumat de durere.
“Da” mi-a răspuns încrezătoare.
“Și ce îl face atât de special în viața ta?” am vrut să știu.
“Faptul că a știut să mă susțină și să creadă în visurile mele. Nu s-a prefăcut că mă ascultă și s-a implicat în tot ceea ce am vrut să realizez.”
Am lăsat-o să plece pentru că mi-am dat seama că nu o merit și că nu am meritat-o vreodată. Eu am iubit fata care era, fără să cred în femeia care urma să devină.
Autor: Andreea Chiuaru

Și totuși, cine sunt eu?

De multe ori, nu-mi pot răspunde. De cele mai multe ori, mă întreb.
Exist, simt, gândesc, muncesc, fac ceea ce simt și când simt.
Visez și îmi îndeplinesc visele.
Trăiesc intens ce mi se oferă, bune și rele, dar încerc să nu iau de la viață decât lucrurile frumoase.
Dacă mi-ați întreba prietenii cine sunt eu, probabil ați auzi tot atâtea răspunsuri diferite pe câți prieteni am. Asta nu înseamnă că aș avea mai multe fețe, ci pentru faptul că mă comport diferit în funcție de interlocutor. Am învățat în timp să mă pliez pe situație fără să renunț la valorile și principiile pe care le am, dar și fără să rămân închistată vreodată în niște tipare din care să nu pot ieși.
Încerc să mă educ zilnic, să învăț mereu ceva nou, să devin pe zi ce trece mai bună în tot ceea ce fac, să nu dezamăgesc pe nimeni, dar, mai ales, să nu mă dezamăgesc pe mine însămi.
Sunt un om care nu crede în NU POT, ci în  NU VREAU. Atunci când vrem ceva, nu există nu pot. Și nu există nici imposibil.
Încerc să nu regret nimic, și de va fi vreodată să regret ceva, încerc să nu regret ceva ce nu am făcut. Motiv pentru care fac tot ceea ce pot face, simt tot ceea ce pot simți, iubesc tot ceea ce pot iubi.
Îmi plac provocările și încerc mereu să le fac față. Uneori pierd, alteori câștig.
Au fost momente când am jucat totul pe o carte. De cele mai multe ori, am câștigat. Nu am jucat niciodată la Loteria Națională dar joc mereu la Loteria Vieții.
Am și o vorbă după care mă ghidez mereu: „Dacă un tren oprește în gara ta, suie-te în el fără frică și mergi până la capăt. Dacă a oprit în gara ta, nu a oprit degeaba.
Orice regret după ce a plecat este inutil.”
Cred că, cea mai importantă este călătoria. Nu știm niciodată ce se întâmplă pe drum.
Iar un tren, nu trebuie numaidecât să ni se potrivească până la capăt. Pe drum, putem urca în altele.
E important să luăm tot ce ni se oferă și să aruncăm ce nu ni se potrivește.
Până la urmă…sunt un om obișnuit, cu gânduri obișnuite. Știu că nu voi putea schimba această lume după gândirea mea. Dar nici nu voi lăsa pe alții să mă facă să îmi trăiesc viața după gândirea lor.
Locuitoare a acestei planete, hotărâtă să îmi urmez pasiunile, iar pasiunea mea principală este evoluția – atât cea personală cât și a celor pe care îi pot ajuta.
Sunt ceea ce fac, ceea ce simt, ceea ce gândesc, ceea ce trăiesc!
Cine sunt eu…contează!

Oamenii sunt ca vinurile. Cu timpul, fie devin din ce în ce mai buni, fie se transformă în oțet.

image

Sau, îmi place să spun: Alege ce vrei să fii! Vin maturat, rafinat și tot mai valoros pe măsură ce trece timpul sau un oțet banal într-o sticlă de plastic?
Vinul are o calitate pe care mulți oameni nu o au: depune,  în timp, pe fundul sticlei materia neplăcută sau netrebuincioasă care totuși a făcut parte din el, păstrându-se curat și limpede. Oamenii se lasă murdăriți și ridați pe dinăuntru și culmea, îmbătrânirea spiritului o ia înaintea îmbătrânirii fizice!
Da. Timpul trece. El se derulează continuu și pentru marea majoritate a oamenilor se derulează în defavoarea acestora.
Și în loc să devenim din ce în ce mai buni, ne transformăm cu fiecare experiență trăită. În rău!  Dezamăgirile ne fac să iubim mai puțin, eșecurile ne demoralizează…știți voi…sunt foarte multe astfel de exemple.
Trebuie să devenim din ce în ce mai buni în tot ceea ce facem. Astfel construim resurse!
Construim un corp mai sănătos, un vehicul care să ne permită să călătorim prin viață un timp îndelungat și o minte prosperă și bogată care să atragă prin muncă tot ceea ce ne dorim.
Singurul meu scop în viață este să cresc cât de mare pot!
Asemenea unui pom care crește atât de mult cât poate, indiferent de câte resurse are!
Acesta cred că este cheia succesului și a fericirii.
Fericirea mea vine din scopul profund al vieții mele, din acea energie motivatoare, generatoare de emoții pozitive.
Acum că știu și înțeleg motivul pentru care respir și pentru care trăiesc (repet: să devin din ce în ce mai bună pentru tot restul vieții. Dumnezeule, cât timp mi-a luat să înțeleg asta!!!), vă doresc și vouă, tuturor să deveniți niște vinuri scumpe, rare, niște șampanii fine, delicate și aromate!
Ce-i drept, procesul…este de lungă durată și este multă muncă, dar rezultatul…merită!!!
Trăiți din plin și complet!

Autoportret într-o oglindă spartă

image

Cândva, mi-am zis că la bătrânețe mă voi feri de patru gafe. 1.) Nu mă voi plânge ca nu mai sunt tânără . 2.)Nu voi da sfaturi nimănui. 3.) Nu voi invoca mereu experiența mea. 4.) Și nu voi povesti de o sută de ori același lucru. De bine, de rău, primele trei le respect. Ce rost ar avea să mă plâng că nu mai sunt tânără ? N-aș face decât să îngreunez o situație și așa dificilă. Să dau sfaturi, n-am chef. Și nici n-are nimeni nevoie de ele. Iar despre experiența mea ce-aș putea spune? Poate, doar că viața a avut un sens câtă vreme n-am ținut să-i dau unul. În clipa în care am încercat s-o fac, mi-a sunat în urechi, ironică, vorba Eclesiastului despre deșertăciune. Ultima regulă era, însă o dovadă de superficialitate. N-am prevăzut că, într-o zi, aș putea suferi de un exces de memorie, cum suferă alții de un exces de suc gastric. Pe urmă, nu bănuiam, ceea ce știu azi, că trecutul nu e o arhivă, o magazie unde găsești și azi, și mâine, și poimâine aceleași lucruri, mai uzate, mai pline de praf, dar în fapt aceleași. Trecutul trăiește, e viu, ia parte la prezent, îl influențează și se schimbă în funcție de ceea ce ni se întâmplă. Unele amintiri scad în importanță, pălesc, altele, dimpotrivă, capătă înțelesuri noi la care nu ne-am gândit înainte. Devin, din fleacuri, momente esențiale. De aceea, azi, înțeleg că destinul se ascunde, deseori, în cea mai cenușie și insesizabilă banalitate.
(O.P)

Publicat de pe WordPress pentru iPhone

Eu și mâine o să fiu fericită!

11420055_979029452131976_1490259530_n

Am fost întrebată de nenumărate ori dacă mi-am găsit fericirea.
Astăzi, vă răspund și vă pot spune că, nu am căutat-o niciodată.
Ce mă face fericită?
Oamenii minunați care mă înconjoară – ei sunt motivul fericirii mele constante și continue, simplitatea lucrurilor dăruite de aceștia, faptul că, exist.
Fericirea mi-o găsesc în zâmbetul oamenilor, în gândul, mintea, sufletul și portul frumos al acestora, în soare, flori și în iubirea celor din jur.
Am avut parte de momente memorabile, care mi-au bucurat sufletul. Le-am păstrat pentru că m-au făcut un om fericit în trecut,  prezent și cu siguranță și în viitor.
Sunt fericită când întâlnesc și descopăr oameni cu care împărtășesc aceleași valori, când sunt apreciată și iubită.
Eu sunt singura responsabilă pentru fericirea mea și nu aștept de la nimeni să îmi servească fericirea pe tavă.
Cred că, cel mai mare scop în această viață este să trăim fericirea, nu să o căutăm.
Nu trebuie să căutăm rețeta ideală pentru a trăi fericirea în fiecare zi a vieții noastre.
Nu trebuie să fim într-un anume fel pentru a ne bucura de fericire în fiecare moment.
Trebuie doar să fim conștienți de noi, de ceea ce ne înconjoară și de faptul că,  ce avem în interior este de fapt, fericirea autentică.
Eu nu am pierdut fericirea nici măcar o clipă, ea a fost mereu acolo unde îi este locul. În suflet, în starea mea interioară de bine, în spiritul liber. Ea mi-a dat energia pozitivă și creativă.
Ea m-a făcut să mă bucur de fiecare moment din viața mea.
Astăzi, ca în fiecare zi, am acordat atenție gândurilor mele, însă le-am transpus și aici pentru a le împărtăși cu voi.
Fericirea nu este o destinație ci este însăși călătoria…
Eu și mâine o să fiu fericită…:-)

The one you let get away, or you failed to keep?

Life-Has-Many-Different-Chapters-Of-Story

Vrem cu toții să fim iubiți, iar dacă nu se poate, măcar admirați. Dacă nu, să fim crezuți

Sau măcar…urâți și disprețuiți.

Nu…tot ce vrem este să trezim o emoție, în ceilalți, oricare ar fi ea.

Sufletul freamătă în fața golului

Și caută mereu un contact, cu orice preț.

Toți avem aceeași misiune, venind pe lume: aceea de a trăi o serie de experiențe până când ajungem să le acceptăm și să ne iubim pe noi înșine trecând prin ele. Atâta timp cât o experiență este trăită în non-acceptare, adică fără judecată, în culpabilitate, teamă, regret sau orice altă formă de non-acceptare, oamenii își atrag fără încetare circumstanțele și persoanele care îi fac să retrăiască aceeași experiență. Unii dintre ei, nu numai că experimentează același tip de eveniment de mai multe ori pe parcursul vieții, dar mai mult, nu ajung niciodată să îl accepte în totalitate. A accepta o experiență, nu înseamnă că acea experiență este preferata noastră sau că suntem de acord cu ea. Este vorba mai degrabă, de a ne acorda nouă înșine dreptul de a experimenta și de a învăța prin intermediul a ceea ce trăim. Trebuie să invățăm mai ales, ce anume este benefic pentru noi și ce anume nu este bun. Iar singurul mod de a afla acest lucru este să devenim conștienți de consecințele acelei experiențe. Tot ceea ce hotărâm sau nu, ceea ce facem sau nu, ceea ce spunem sau nu și la fel, ceea ce gândim sau simțim va avea anumite consecințe.

Omul își dorește să trăiască într-un mod din ce în ce mai inteligent. Atunci când își dă seama că o experiență provoacă niște consecințe dăunătoare, în loc să-și reproșeze ceva sau să fie ranchiunos pe cineva, trebuie să accepte pur și simplu, faptul că el a ales acea experiență (chiar inconștient), pentru a descoperi că nu a fost o mișcare prea inteligentă pentru el. Își va aminti acest lucru mai târziu când va avea voința și curajul necesar pentru a se schimba.

Oare de ce nu înțelegem de la început?

Din cauza ego-ului nostru, alimentat de convingerile noastre. Ego-ul încearcă adesea, prin toate mijloacele, să ne facă să credem că am încheiat o situație. Ni se întâmplă deseori să spunem:”Da, înțeleg de ce celălalt a acționat așa”, pentru a nu fi necesar să ne privim pe noi înșine și să ne iertăm. Ego-ul nostru încearcă astfel să găsească o modalitate rapidă de a lăsa de o parte situațiile neplăcute. Nu ți s-a întâmplat ca atunci când acuzi pe cineva de ceva, acea persoană te acuza la rândul ei, de același lucru? Nu întâmplător am făcut această introducere. Să fie ca un proces de introspecție și ca o completare la ceea ce va urma: Așadar…Este ea cea pe care ai lăsat-o să plece, sau cea care nu ai reușit să o păstrezi?

Adevăratele relații, întârzie să apară atunci când o persoană ia pe celălalt doar pentru că este singur/ă – drept garanție și nici nu este dispusă să facă eforturi. Câteodată, trebuie timp apoi, răbdare, iertare, înțelegere, onestitate, integritate, respect, comunicare sau compasiune – valori esențiale pentru un cuplu solid, care ne pot salva din împrejurări dificile și care creează o bază solidă pentru o viață armonioasă în doi. Însă, atâta timp cât tu nu ai luptat pentru cineva, ai ignorat și ai lăsat timpul să treacă…nu ai făcut decât să înveți acea persoană cum să trăiască și fără tine.

Ai respectat-o?

Respectul, din punctul meu de vedere, este o valoare fundamentală în orice tip de relație. Atunci când nu respecți pe cineva, nu-i vezi calitățile și, în plus, nici tu nu meriți respectul din partea sa. Nu uita: respectul de sine și respectul pentru ceălalt. Oricum, toate, trebuie să ducă la încercarea permanentă de a fi mai bun!

DA…ai învățat-o să plece și, în consecință…să nu te mai iubească. Nu pentru că a vrut ea asta, ci pentru că a trebuit – dacă aceasta a vrut să se vindece și să își continue viața. Dacă tu crezi că ai recunoscut pe cineva ca fiind the one – alesul/a, atunci nu îl/o lăsa să plece. Luptă pentru el/ea înainte să fie prea târziu. Nu-ți lăsa orgoliul, frica, mândria să îți ruineze ceea ce ar fi putut fi cel mai bun și frumos lucru ce ți s-ar fi putut întâmpla…dragostea adevărată. O greșeală atât de mare te va bântui toată viața. Este acel lucru fără de care poți trăi, însă, îți va rămâne încărcat sufletul și îți va rămâne imprimat în minte, apoi…vei realiza că nu ai meritat acea persoană încă de la început. (schimbarea – ceea ce am spus la începutul acestui post). Femeile trebuie să știe că sunt iubite și dorite. Ele vor să știe că merită un efort. Femeile, după greșelile tale în mod repetat și în încercarea de a înțelege de ce faci lucruri care o rănesc, vor realiza că se iubesc mai mult pe ele și că va trebui să meargă mai departe, la un moment dat. Când tu îi dai voie să ajungă în acest punct, ești pe cale să o pierzi. Este timpul să te asiguri dacă merită să o pierzi. Dacă răspunsul este negativ, ai face bine să alergi după ea și să faci orice este nevoie pentru a-i demonstra că o iubești și că nu vrei să o pierzi.

Good luck, and may the best man win! 😀

Nu uita: Fii realist/ă!

Cuplurile imaginare se îndrăgostesc repede, dar cuplurile adevărate se indrăgostesc încet și rezistă mult după aceea.

Separă comportamentul de persoană!

Întreabă-te: Merită? 

În decursul anilor, nu numai că am învățat să fac eforturi efective pentru a fi o persoana mai buna și nici a nu face aceleași  greșeli încă o dată, ci am și înțeles experiențele prin care am trecut.

Trebuie să conștientizăm că bărbații și femeile vorbesc limbi diferite și că tot ceea ce trăim în non-accepare se acumulează la nivelul sufletului.

Move on!

🙂

Clipe de fericire

Mi-a spus odată cineva că, dacă ești stresat, ai o problemă dificilă care persistă pe o perioadă mai lungă de timp sau, pur și simplu te-a extenuat rutina cotidiană, privește o floare, ascultă vântul, păsările și reflectează îndelungat, în liniște, asupra problemei, ieși afară seara singur/ă… sau ieși cu cineva care te înțelege, dacă sunteți amândoi pe aceeași lungime de undă și priviți frumusețea orașului, a oamenilor, fie ei necunoscuți.Vezi cum copiii zglobii, gălăgioși sunt bucuroși că au ieșit afară, cum un băiat își ajută prietena să coboare dintr-un oricare mijloc de transport, cum un cuplu de 45 ani încă se mai țin de mână, menținând focul iubirii aprins, privește ochii obosiți a celor care au uitat de odihnă chiar și duminica. Admiră și ia exemplu de la familiile care au exclus cearta, violența din viața lor…priviți cerul și ascultați liniștea amurgului…
Fericirea există.Trebuie doar să o cauți…și să știi cum sa o cauți. Fericirea din realitate nu corespunde cu cea din povești sau din filme. Adevarata fericire este mai tristă. Ea se împarte în clipe, momente speciale, unice dar la anumite intervale de timp. Însă cât de multe momente ajungi să trăiești, depinde de tine și de
persoanele din jurul tău…

Am învățat că, mai am multe de învățat!

– Am învățat că nu trebuie să lupt pentru iubire…cel mult, o pot aștepta…
– Am învățat că oricât aș oferi iubind, nu am să fiu iubită în același mod, iar unii oameni nu mă vor iubi indiferent de ce fac…
– Am învățat că plângând, am riscat să par sentimentală, iar lumea mă va lovi exact acolo unde mă doare mai tare…
– Am învățat că arătându-mi sentimentele, m-am arătat pe mine însumi, iar celor care mă voi deschide, mulți vor profita, nicidecum, aprecia…
Am învățat că încercând, am riscat să pierd…
Decât să nu risc nimic, să nu fac nimic, să nu am nimic, am învățat!
Chiar și trăind, risc să mor…
– Am învățat să fiu puternică, să nu le mai găsesc motive acelor persoane care întotdeauna au găsit motive să mă rănească, judece sau să plece…
Sunt în căutarea emoțiilor ce strălucesc în întunericul lumii…
Oare le voi găsi vreodată?
DA! Pentru că, am învățat să sper!
În spatele oricărei linii de sosire este și o linie de plecare…În viață pierdem și câștigăm. Cel mai important este să nu ne pierdem pe noi, să nu ne abandonăm, să ne păstrăm visele vii, să înțelegem că, pentru a realiza ceva, trebuie să avem credință și încredere în noi, viziune, muncă, determinare și dăruire.
Toate lucrurile sunt posibile pentru cei care cred!
EU nu am încetat să cred! Mai ales, în iubire. A trebuit să sufăr mult până ca inima mea să fie în stare să primească iubirea. Deoarece, am învățat că, iubirea cere supunere. Cei ambițioși, mândri și nerecunoscători niciodată nu vor ști ce este iubirea. Dorințele poate li se vor împlini, poftele lor vor fi mulțumite dar…iubirea nu o vor cuceri niciodată.
Am învățat că…ÎN VIAȚĂ, TREBUIE SĂ AVEM NOROC, DAR MAI ALES, LA OAMENI!!

 

Respectă și vei fi respectat!

Am să reformulez puțin. Respectă-te pe tine însuți, mai întâi, respectul de sine nimeni nu ni-l poate lua. Respectă și pe cei din jurul tău, pentru că asta ține de educația ta, de caracterul și personalitatea ta!
Să nu ai așteptări ca cineva să-ți întoarcă în aceeași măsură respectul.
Realitatea?
Corectitudinea și respectul sunt privite ca pe o naivitate. Mulți nu le vor aprecia, pe alții nu îi va interesa, iar restul nici nu vor observa.
Partea pozitivă de aici, ca și în cazul bunătății este că cei care dețin aceste valori interioare nu vor avea niciodată de pierdut. Se vor înconjura numai de oameni deosebiți.
Pentru asta, întotdeauna le voi fi recunoscătoare oamenilor deosebiți din viața mea!
Vă mulțumesc că existați, mă înclin în fața voastră, sunt mândră cu asemenea prieteni și vă voi prețui veșnic!

Gânduri pentru Noul An

la-multi-ani-2015_fAstăzi, toți tragem linie…A mai trecut un an. Ne uităm în urmă și calculăm. Toți am adunat bune și rele și mai ales, am adunat ani. Deși anii se scurg în eternitate, există ceva asupra căruia timpul nu are putere. Inima omului. Toate celelalte se istovesc, se uzează: puterea ne trădează, capacităţile spirituale se diminuează, memoria slăbeşte. Inima, rămâne tânără, nu își pierde capacitatea de a iubi și este capabilă să rămână larg deschisă pentru tot ce este frumos. Vibrează la orice bucurie, necaz, la fiecare durere.
Un freamăt ne scutură acum întreaga ființă de vechile griji, obstacole sau temeri. Ne spunem de fiecare dată că anul acesta sigur vom reuși să împlinim tot ceea ce anii trecuți a rămas la stadiul de proiect.
Din anii ce au trecut, păstrez cu recunoștință tot ce a fost mai bun, iar încercărilor pe care le-am întâmpinat, le-am permis să-mi dea curaj și încredere în propriile forțe.
A venit deci timpul să las în urmă 2014 și să rememorez doar clipele frumoase. Aleg bucuria și mulțumirea de ceea ce am reușit să realizez și de ceea ce sunt: un om conștient de frumusețea și măreția vieții!
Începuturile întotdeauna mi-au dat o stare de încredere și determinare. Astfel, am să pășesc în Noul An hotărât și plină de credință.
Îmi îndrept acum, gândurile către voi și vă doresc ca în 2015 să vă însoțească tot ce e mai bun: armonia, curajul, afecțiunea, iubirea, determinarea, dorința, frumusețea, noblețea, optimismul, răbdarea, pacea, puritatea, prietenia, speranța, sănătatea, voința, grația, gratitudinea și nu numai…toate acestea să vă inspire și să vă amintească cu plăcere de toate reușitele și de toate împlinirile, iar de tot ce nu ați reușit, cu încredere!
Vă doresc ca în acest sfârșit de an să vă regăsiți sufletul…pentru că, ceea ce se întâmplă înăuntrul nostru este mult mai important decât ceea ce se întâmplă în exterior; și fie ca îmbrățișarea voastră caldă, vorba bună și gândul frumos să fie cel mai de preț cadou pentru cei dragi.
Un An Nou fericit !!
La mulți ani!

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: